Arhivistii de azi si de maine

Iar am avut o pauza in scriere… treaba multa, grea si responsabila…

As vrea sa revin putin la lucruri trecute, mai precis la conferinta de la Trieste de anul acesta.

Am ceva notite despre lucrari – voi reveni; insa astazi as vrea sa vorbesc despre o exceptionala deschidere a conferintei – un discurs al secretarului general al CIA, David Leitch. Mi s-a parut atat de interesant, atat de actual, atat de realist, incat dupa primele propozitii deja singura mea ocupatie era sa ii notez ideile. Si as vrea sa le impartasesc (sheruiesc J)), pentru ca multi oameni din bransa inca se leagana in iluzia ca arhivistii sunt de neinlocuit si ca rolul nostru este sa ne vedem de treaba mostenita, casa-serviciu, eventual si cu cate vreun ziar citit in pauza de masa, si vom iesi linistiti la pensie. Evolutiile administrative din ultimii 2-3 ani ne arata clar ca nu, dar multi inca se leagana in iluzia ca e criza si ca de asta ni se intampla. Mi se mi se pare ca ni se intampla oricum, criza doar a apropiat momentul.

Interventia a avut ca subiect provocarile secolului 21 pentru arhive si, desigur, strategia de raspuns a CIA.

— secolul 21 va fi un moment de cotitura pentru dezvoltarea arhivelor si profesiei. Si acea cotitura nu e atat de departe pe cat s-ar putea crede:

,,Cred ca urmatorii aproximativ 10 ani ne vor spune daca arhivistii vor putea pretinde un loc in centrul vietii publice care, pe drept, ar trebui sa fie al lor, sau daca vor fi complet dati deoparte si priviti cam la fel cum sunt priviti astazi anticarii – niste relicve demodate ale unei vremi apuse”.

(I believe that the next ten years or so will tell us whether archivists will claim the place at the centre of public life that should rightfully be theirs, or whether instead they will be completely side-lined and regarded in much the same way that antiquarians are today – quaint relics of a bygone age)

— raspunsul depinde de cum vor reactiona arhivsitii de astazi la provocarea globalizarii, la rata accelerate a schimbarii tehnologice, si la cresterea apetitului publicului pentru accesul rapid la informatie. (BFP: Asta inseamna, desigur, nu ca arhivistii sa invete sa lucreze pe calculator, ci sa foloseasca PC in meseria lor, intr-o maniera creativa si moderna. PC este o unealta, nu un scop in sine. Iar luptele si eforturile laudabile ale catorva colegi, care au deschis Facebook pt Arhive, care se lupta cu site-uri etc. sa nu ramana doar atat, niste bife pe lista de control a modernitatii, ci sa fie instrumente active, generale si banale de a atrage utilizatori, public. Cum ma intrebam intr-un articol: cat la suta din populatie este deservita de Arhive? Va mai trece putin timp pana cand vreun politician sa decida acordarea bugetului in functie de treaba asta… Aceasta problema a modului de abordare nu este doar in Romania — suntem perfect conectati la tendintele globale… Problema este ca sunt mai multe tendinte si tine de noi sa ne conectam la cele avansate sau sa ramanem la… clasici.)

Continua D. Leitch:

,,Multi dintre dvs. pot deja sa considere ca exagerez gravitatea situatiei, si ca societatea va avea intotdeauna nevoie de institutii de arhiva, ticsite cu arhivisti pregatiti profesional. Cu toate acestea, mediul in care lucram se schimba cu o viteza crescuta si ar fi o nebunie sa ignoram, pur si simplu, ce se intampla in jurul nostru si sa ne ascundem capul in nisip”.

(Many of you may already be thinking that I am exaggerating the seriousness of the situation, and that society will always have a need for archives institutions staffed by professionally qualified archivists.  However, the environment in which we all work is changing with increasing speed and it would be very foolish simply to ignore the changes that are happening all around us and bury our heads in the sand)

Factorul principal al schimbarii – tehnologia informatiei

— Activitati online

— Acces online al cetatenilor

— sunt create mai multe informatii (unele dintre ele fara echivalent in spatiul documentelor pe hartie) decat niciodata inainte

— Informatia circula cu o viteza de neimaginat inainte

— Retele sociale genereaza, intr-un mod atractiv, continut si invita la comuncatie

— Bazele de date structurate permit analiza informatiei la un nivel de performanta neintalnit.

DAR:

CUM SE ADMINISTREAZA aceasta informatie? Este o mare provocare, dar, din pacate, nu doar arhivistul este chemat sa furnizeze solutii. Ba chiar in unele cazuri arhivistul simte gresit ca nu e treaba lui…

Pe de alta parte…

—cine conduce procesele de administrare si evaluare a acestor documente, pentru a selecta materialul cu valoare istorica?

—cine se ocupa de autenticitatea si credibilitatea actelor in format electronic?

—cine se ocupa de a proveni modificarea si accesarea ilegala a acestor acte?

—cine dezvolta masurile pentru pastrarea permanenta a actelor cu importanta pe termen lung?

–cine face accesibile actele electronice unui numar tot mai mare de public, astfel incat utilizatorii sa inteleaga originile si contextul actelor care se vad pe ecran?

Acesta ar trebui sa fie arhivistul: rol principal inca de la inceputul procesului de creare a documentelor electronice (daca se ocupa doar din momentul preluarii la Arhive este prea tarziu, toate deciziile strategice privind actul electronic au fost deja luate).

Colaborare necesara cu IT si bibliotecari DAR nimeni nu poate reinterpreta principiile arhivistice de baza din perspectiva noului mediu de creare a documentelor si nici sa le aplice in locul arhivistului – ,,aceasta este o responsabilitate de la care nu trebuie sa abdicam”.

,,este putin probabil ca institutiile de arhiva care opereaza integral in cadrul serviciilor culturale sa fie capabile sa influenteze alte institutii… ele vor ramane la capatul de sfarsit al procesului de administrare a informatiei, in loc sa fie in frunte. Este probabil ca vor fi primitori pasivi ai actelor electronice pe care nimeni altcineva nu va mai dori sa le foloseasca — daca vor mai primi cumva ceva… Este posibil chiar sa devina complet marginalizati si sa supravietuiasca doar ca muzee de acte pe hartie” [BFP: pe care sa fie obligati sa le digitalizeze J]

(Archive institutions that operate entirely within a cultural service are unlikely to be able to exert serious influence on other services in their parent body.  They will remain at the very end of the information management process rather proudly standing at its head. They are likely to be the largely passive recipients of electronic records which no one else wants to manage – if they receive any such records at all.  It is even possible that they will become completely marginalized, and survive merely as museums for paper records)

 

Ce ar trebui sa faca arhivistii:

— sa capete noi deprinderi pentru a se integra in revolutia internationala

— nu trebuie sa fie experti IT – ci sa fie contieti despre capabilitatile tehnologiilor si despre cum s-ar putea dezvolta in viitor.

— sa fie avocati incapatanati in fata decidentilor, astfel incat cerintele unui management de calitate al actelor si documentelor sa fie intelese, aplicate si finantate.

— Sa fie buni comunicatori cu toti cei care sunt implicati in crarea si administrarea actelor.

— sa fie avizati despre varietatea continua a solicitarilor de folosire pe care arhiva le poate avea

Mai este arhivistica o stiinta auxiliara a istorie?

—cercetarea istorica s-a largit dramatic in ultimele decenii, dar ea exista ==> este un grup tinta privilegiat pentru arhivisti

DAR: Arhivistii trebuie sa se afirme ca profesionisti autonomi, cu propriile lor reguli si drepturi, nu auxiliari, nici ai istoriei, nici ai oricarei alte profesii.

—Ei pasteaza informatii pentru istorici, la fel ca pentru doctori sau meteorologi.

—Ei au obligatia de a incuraja marele public sa foloseasca arhivele, pentru distractie, pentru istorie locala sau de familie.

—au datoria generala de a permite cetatenilor sa acceseze informatiile, prin care pot face responsabili pe politicieni si conducatori pentru actiunile pe care acestia le-au desfasurat.

D. Leitch recunoaste ca este o lista lunga de deprinderi, unele dintre ele putand fi obtinute doar prin practica indelungata. Dar cat de schimbate sunt programele scolilor de arhivsitica?

,,nu am decat dovezi intamplatoare, dar banuiesc ca unele tari cu o puternica traditie arhivsitica, ancorata in istoria lor, pot avea in mod special dificultati de adaptare a acestei traditii cu secolul 21. Pe de alta parte, pot fi tari care incearca sa dezvolte un sistem deschis de informatii arhivistice pentru prima data, ca rezultat al schimbarilor politice sau al dezvoltarilor economice si care sunt in avantaj fata de celelalte”.

( I have only anecdotal evidence but I suspect that some countries with a strong archival tradition rooted in their history may find it especially difficult to adapt that tradition to the needs of the 21^st century. It may even be that countries which are trying to develop an open archival system for the very first time, perhaps as a result of political change or economic developments, are at an advantage.)

In continuare, D. Leitch a vorbit despre globalizarea care impune arhivistilor, la randul lor sa colaboreze si sa lucreze global. Si aici este rolul CIA: ,,noi incercam sa punem arhivistul pe agenda deschisa a guvernelor”.

— oportunitate pentru arhivisti sa se afirme, in cadrul actiunilor deschise de Declaratia pentru o guvernare deschisa

— CIA a publicat Principiile de accces la arhive

— CIA a publicat Declaratia universala a arhivelor

Toate acestea sunt oportunitati ,,ca arhivele sa iasa din periferia administrativa, acolo unde inca sunt prea adesea plasate, si sa isi ocupe locul de drept, ca un actor principal al administratiei publice, si in centrul memoriei sociale”.

(All my gratitude to Mr. David Leitch, who gracefully allowed me to cite some excerpts from his paper in Trieste, 2011).