Articol despre information governance.
(Comentariu: Aceleasi bla-bla-uri despre valoarea informației, nevoia de pastrare si control etc. Incep tot mai mult sa ma intreb daca nu cumva e marketing de formare a nevoii decat de nevoie propriu-zisa…)
Articol despre information governance.
(Comentariu: Aceleasi bla-bla-uri despre valoarea informației, nevoia de pastrare si control etc. Incep tot mai mult sa ma intreb daca nu cumva e marketing de formare a nevoii decat de nevoie propriu-zisa…)
Se difuzeaza un serial numit Cu sange rece. E vorba despre cazuri vechi, nerezolvate din arhiva politiei de nu stiu unde (SUA ca tara, evident).
Prima remarca e ca titlul original al filmului (Cold case) nu are nimic de-a face cu sangele. Cold case e pur si simplu caz nerezolvat. Felicitari traducatorilor 🙂
A doua remarca, arhivistica: oare ce termen de pastrare au documentele de la cazurile vechi? Ca ei rezolva si cazuri vechi de 30-40 de ani… Cam mult, nu?:)
Aici.
Si inca doua linkuri interesante:
Un pasaj interesant pe care il citez:
Presa nu s-a făcut bine, ba s-a adâncit și mai tare în ceea ce pare a fi o groapă fără fund. În schimb, a luat amploare ideea că rețelele sociale sunt o sursă viabilă de informație. De acest lucru sunt convinși politicieni, specialiști în nimic ce-și câștigă existența din consultanță, hipsteri exaltați care nu pot citi fără să se tulbure texteme mai mari de 140 de caractere însoțite de minimum 30 de fotografii trucate, ba chiar și jurnaliști aflați într-o disperată cursă pentru reinventare. Și, totuși, rețelele de socializare sunt cel mai propice mediu pentru manipulare și dezinformare. O redacție care mai funcționează după învechitele reguli ale jurnalismului profesionist are multiple filtre care pot opri o informație falsă să ajungă la cititor. Facebook nu are. Oameni care se consideră informați și, în același timp, formatori de opinie preiau pe nemestecate intoxicări crase, distribuindu-le mai departe drept adevăruri imuabile. Dacă-i întrebi de ce au distribuit un fals, nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea. “Era pe Internet, deci trebuia să fie adevărat.” Și nu e. Obiceiurile vechi rămân, căci dacă vezi o informație făcută publică te gândești că, pentru a ajunge în acest stadiu, trebuia să fi trecut testul verității. Asta se trage de pe vremea când, în lume, în general, se mai făcea presă. Acum, însă, când se face doar trafic și colecție de like & share, adevărul e ultimul care mai contează. Iluzia informării pe Facebook este cea care va transforma grav modul în care ne raportăm la realitate. Vor rămâne câțiva oameni, mai mulți sau mai puțini, care vor avea capacitatea de a-și culege singuri informația și o masă amorfă care va crede că, atâta vreme cât mai există pisicuțe atât de drăguțe pe net, lucrurile merg nemaipomenit în lume.
(Articolul aici).
Mi se pare relevant pentru ca politicienii, din Romania sau din alte parti, comunica tot mai mult din deciziile care, prin natura lor, sunt istorice, prin retele de socializare. Asta trebuie arhivat? SAu asta e doar o sursa de publicitate politica?
Un link foarte interesant, furnizat de Marc Fresko.
In traducere romaneasca ar fi: Sa nu uiti, Darie! 🙂
De mult timp am asa un sentiment ca toata discutia asta despre cat de valoroase sunt arhivele si inforamtia – ah, informatia, cat e ea de valoroasa! – sunt niste vorbe in vant, spuse fie de arhivisti care vor sa se autopromoveze, fie de vanzatori care vor sa plaseze produse arhivistice pe piata. Si vorbesc nu doar de Romania aici. Lucrurile dupa mine arata asa: arhiva e numai atat de valoroasa cata nevoie are societatea de ea. Din perspectiva sociala, scrisorica lui Neacsu, cu primul text scris in limba romana, e mai putin valoroasa decat statul de plata pentru o vechime in munca. Il doare in papuci pe pensionarul care vrea sa mai ia un leut la pensie sa isi ia o cutie de lapte de hrisovul lui Stefan Maretu. Sigur ca, daca esti un pic citov la cap, iti dai seama de valoarea acelor hartii care iti dau identitate ca tara etc. Nu contest asta. Ceea ce spun ca totul pleaca de la Maslow: intai nevoiele de baza. SI daca nevoia de baza intr-o organizatie e sa faci profit, repede, repede, si ai alte griji, numai la arhiva nu te vei uita. Adica, simt eu ca e atitudinea pe piata, informatia nu e valoroasa decat atunci cand e nevoie de ea. Si ca in Arhive pastrezi valori POTENTIALE, si nu valori sigure, constante si permanente. E cam la fel cu invatamantul: sigur ca e important ce inveti in scoala si ca profii ai ar trebui platiti. Dar se poate si altfel…
La fel cu information governance si alte alea. Mama, ce trebuie voi, organizatii, sa va folositi valorile informationale pentru a fi mari si tari si etc. Informatia inseamna putere! O coacaza! Informatia e marfa persiabila, am invatat in facultate. Adica e valoroasa daca ai nevoie de ea sau daca stii cum sa o folosesti. Daca esti un primar venit din zugrav, vei lua decizii fara nicio documentare si gata. Si ce daca? Te verifica cineva? Nu, pentru ca nici aia nu stiu ca existau informatii. Totul tine de potentialitate, si nu de certitudine…
Bun, senzatiile astea avute sunt acum documentate. Un studiu haios care arata ca dupa tot discursul de promovare, agresiva, a tot ce tine de arhivistica si guvernarea inforamtiei, “nesimtiti” de beneficiari neglijeaza “comoara”. Sau, cum p.c. se zice in material, ,,inca mai au de muncit ca sa descatuseze potentialul arhivelor lor”. Dar daca vor sa ramana asa incatusati? 🙂
You must be logged in to post a comment.