Despre arhivist (2)

Din experiența mea, există două tipuri de arhiviști — cum se spune astăzi — toxici.

Arhivistul-mobilă. Îi spun astfel pentru că, dacă ai pune o mobilă în locul lui și i-ai da să învețe legea și instrucțiunile, ar fi la fel de competentă (ea, mobila) ca arhivist. Omul care nu știe decât 3 rânduri, dar e convins că știe arhivistică. Și din această poziție dictează, cunoaște, impune și cere să îi fie respectată competența. Nu e clar ce nivel de studii ar fi necesar pentru o competență de acest fel. Evident, este terorizat că orice schimbare de normative l-ar transforma în incompetent. Deci, nu schimbăm nimic, totul e bine, vina e a celor care nu implemetează corect ce spune – evident – actul normativ. Și nu, nu e arhivistul-milițian, pentru că milițianul aplică o lege, or până și legea are o doctrină mai amplă, de unde derivă prevederi legale. La mobilă nu derivă nimic.

Arhivistul-gospodar. E tipul de arhivist care găsește soluții pragmatice, pe criterii total străine profesiei. E un document cu scris neclar? Accentuează cu pixul, „ca să se vadă”. E un dosar desfăcut și fug foi? Trage o sfoară/ciorap/elastic de cauciuc peste documente și le-a prins. Că se fac praf hârtiile, nu contează, aia e o problemă viitoare, pe care o va rezolva la momentul potrivit. Sau poate o va rezolva altul. Un depozit OK pentru el e cel în care toate cutiile sunt ordonate și aliniate. În general, nu citește nimic, pentru ca „soluțiile de bun simț” sunt cele mai bune (el fiind deținătorul bunului simț în stare pură). Dacă ceva vine și contrazice soluțiile lui, le analizează din prisma unor criterii gospodărești (estetică, eficiența scopului imediat) și – evident – soluțiile lui sunt mai bune, pentru că rezolvă mai rapid și arată mai bine. Uneori abdică de la rezolvatul rapid, atunci când mută aiurea zeci de metri de arhivă doar ca să grupeze fizic laolaltă documentele unui fond sau când reambalează totul că îi dertanjează ochiul să existe mai multe tipuri de cutii. „Nu e aspectuos”. Nu e îngrijorat de schimbare, că se va descurca. Nu își pune întrebări existențiale, improvizează pe loc. Detestă pe oricine – teoretician, metodolog – care îi pune în față obiective mai îndepărtate de proximitate sarcinii curente.