Despre calitatea arhivelor

Toate discursurile din Arhivele Naționale vorbesc despre Fondul Arhivistic Național, documente permanente, preluarea lor etc.

Dincolo de preluarea și posesia documentelor FAN (detest acest concept și cred că nimic funcțional nu se va putea face până când nu vom lămuri ce înseamnă și prin ce diferă el de alte „fonduri” culturale, unde începe și unde se termină în raport cu autoritatea Ministerului Culturii), cred că se pierde din vedere un lucru fundamental: calitatea „permanentelor”. În definitiv, „a prelua permanentele” nu înseamnă nimic. Scopul nu este (sau nu ar trebui să fie) preluarea unor hârtii și întreținerea lor din bugetul public, ci asigurarea memoriei… cui? a Statului? a națiunii? a societății? Nu cred că e clar încă… Or, asigurarea memoriei implică și problema calității surselor folosite.

Calitatea „FAN” cred că rezultă din 3 arii de bază:

• La nivel documentar: în ce măsură ceea ce se păstrează ca ,,permanent” sunt informații documentare „de autoritate”? Adică sunt ele documente „bune”? Sunt autentice, credibile, complete și utilizabile?
• La nivel de arhivă: în ce măsură seriile de documente reținute în cadrul unui fond reflectă…ce? nu se știe exact: rolul creatorului în societate? Modul de funcționare al creatorului? Informații despre societatea în care a activat creatorul? Dincolo de neclaritatea criteriilor, cred că esența chestiunii este: este „permanentul” dintr-un fond corect identificat?
• La nivel de creator și funcții sociale îndeplinite de aceștia: în ce măsură arhivele preluate se referă la creatori relevanți din societate la un anumit moment de timp? (pot avea 10 arhive minunate de școli, dar nicio arhivă serioasă de primărie)

Părerea mea, pe baza constatărilor empirice, este că deși avem management arhivistic reglementat din 1057, ceea ce se preia acum ca permanent/FAN* nu este ceea ce s-a planificat ca fiind permanent și nu îndeplinește (hai să spunem „în totalitate”) caracteristicile pentru a fi surse de autoritate. Sunt fragmentare, de multe ori sunt simple copii, nu reflectă cu adevărat acțiunea creatorului în societate. Am sentimentul că sunt, mai degrabă, „reziduuri” documentare în arhivele organizațiilor decât păstrare conștientă a unor informații de valoare „istorică” (orice o însemna asta).

Și cred că aici e un sector de intervenție profesională fundamentală.

————

* Există opinia că nu tot ce e permanent e FAN. Deși pot fi de acord cu această abordare, ca principiu (o firmă consideră că este permanent pentru nevoile ei o anume serie de documente, dar poate să nu fie relevantă pentru societate), consider că în cadrele legislației actuale (LAN, art. 5c)  ce e permanent vine la Arhive; Arhivele priau FAN. Deci, acum, sunt sinonime.