Anthea Seles – Inteligența Artificială (AI) în arhivistică

În timp ce în România, pe timp de zi, discuția este despre crearea unui registru pe hârtie care să ţină evidenţa documentelor electronice…, pe seară am participat la o interesantă prezentare despre Inteligenţa Artificială (AI) în arhivistică, realizată de secretarul general al CIA, Anthea Seles.

Prezentarea a avut 3 capitole:

1) AI în activitatea guvernamentală: ce rol au algoritmii, cum afectează luarea deciziilor şi, prin urmare, înţelegerea acestor decizii în perspectivă istorică. Când mă gândesc că în România abia învăţăm să folosim documentul electronic în administrație și de-abia ne convingem, cu greu, că emailul nu e mașină, ca faxul, ci e document în sine, și când am văzut cum se pune problema în UK sau SUA, cred că subiectul e la fel de relevant pentru noi ca şi mersul pe Marte.

(Ce nu mi-a prea plăcut (ca funcționar, nu ca cetățean) a fost abordarea uşor activistă, a dnei Seles. Sigur că din poziţia asta, de boss oengist, îşi permite, dar în public erau destul de mulţi de la Arhive Naţionale, care nu-şi prea permit să îi tragă la răspundere pe decidenţii politici, pentru că le sunt angajați. E la fel ca şi cu Codul etic al arhivistului care, dacă îl respecţi la literă, te lasă fără serviciu, în multe țări. Nu cred că e ok abordarea la nivelul ăsta. Cam politic-subversivă…)

2). AI în prelucrarea arhivistică. Colosale cazuri prezentate, despre cantitatea de informaţie digitală duplicată la creatori (ceea ce îmi explică succesul Sharepoint…),

(vezi https://www.nationalarchives.gov.uk/documents/digital-landscape-in-government-2014-15.pdf)

despre limitele sistemelor de data mining şi e-discovery,

(vezi https://www.nationalarchives.gov.uk/documents/technology-assisted-review-to-born-digital-records-transfer.pdf)

despre rolul agentului uman în proces.

(Mi s-a părut remarcabil cu ce se ocupă Arhivele Naţionale britanice, ca cercetare (vezi linkurile de mai sus). Nu compar cu rezultatele de cercetare arhivistică de pe la noi… Desigur, e mai important să știi cînd a vizitat Bogdan cel Chior satul Dărămoaia…)

3). AI pentru cercetare. Problema nu e să introducem AI, ci ce impact are ce poate descoperi… De asemenea, foarte capitaliste comentariile legate de exploatarea financiară a copiilor digitale.

Tragand linia – savuros.

—————————————————-

Ceva lucruri utile:
https://www.archives.gov/files/applied-research/papers/semantic-annotation.pdf
https://www.archives.gov/files/applied-research/papers/grammar-based-recognition.pdf
https://www.archives.gov/files/applied-research/papers/visualization-archival-appraisal.pdf

L. Diesendruck, R. Kooper, L. Marini, and K. McHenry, “Using Lucene to Index and Search the Digitized 1940 US Census,” Concurrency and Computation: Practice and Experience, 2014.
K. McHenry, L. Marini, M. Kejriwal, R. Kooper, and P. Bajcsy, “Towards Free and Searchable Access to Information within Terabytes of Census Images,” in Society of Photo-Optical Instrumentation Engineers (SPIE) Newsroom, 2011 [Online]. Available: http://spie.org/x57241.xml
L. Diesendruck, L. Marini, R. Kooper, M. Kejriwal, and K. McHenry, “A Framework to Access Handwritten Information within Large Digitized Paper Collections,” in IEEE eScience, Chicago, IL, 2012.

PS 21.06.2020:

Inregistrarea Zoom aici: https://youtu.be/noxwKS-cPh0

Slideurile: https://drive.google.com/file/d/1Dr4_r-74XKrjCAsujdQAksR4jQeqp9S3/view

Leave a comment