Am avut ocazia să particip în urmă cu ceva vreme la o conferinţă-curs, susţinută la Biblioteca Judeţeană Brașov de dna Hermina Anghelescu, de la Wayne University (SUA). Nu am putut participa în toate zilele, dar cât am participat, am luat o serie de notiţe și am privit discuţia din perspectiva arhivistului. Iată câteva idei, complet neprelucrate și necontextualizate:
— care e diferenţa între tine, ca serviciu de arhivă, și alţii? Ne luptăm pentru timpul utilizatorilor și ce facem ca să aducem la noi și să îi facem să renunţe la alţii?
— utilizatorul are un serviciu; după — are câteva ore de timp liber, pe care concurează TV, bibliotecile, familia etc. Unde e locul instituţiei tale în această schemă? Ce abordare are și ce ofertă, ca să atragă utilizatorii?
— numărul de utilizatori este un element care îţi justifică existenţa; sunt pline cimitirele istoriei de instituţii „esenţiale”.
— de ce vine lumea la Arhive?
— utilizatorul la Arhive ca accesa, procesa, evalua, regăsi informaţie; rolul celui de la referinţe este să îl înveţe cum să facă trebuirile astea, nu să le facă în locul utilizatorului.
— cum se raportează publicul la Arhive? Aia e imaginea ta reală, nu cea produsă de dorinţele tale, ca lucrător. Importanţa imaginii instituţionale în comunitatea care bugetează.
— a fi perceput ca o instituţie prea serioasă poate fi un handicap
—arhivistul trebuie să știe cui i se adresează
—analiza demografică poate arăta o creștere a nr de tineri, de studenţi etc., deci, este de așteptat că potenţialul public ţintă se va modifica, și serviciile trebuie modificate în consecinţă. Arhivele nu pot ignora serviciile electronice, de pildă, și să ceară utilizatorului să lingă zeci de pagini de inventare în loc să regăsească rapid informaţia, pentru că utilizatorul de azi are alte așteptări. Dacă ești prăfuit, vei fi înlocuit cu altceva, chiar dacă de o calitate mai proasta.
— cunoaștem dinamica demografică? cunoaștem nevoile utilizatorilor? cunoaștem necesarul profesional în funcţie de anticiparea nevoilor de servicii? De ce fel de arhiviști e nevoie azi? De paleografi sau de IT și rezolvatori de state de plată?
— arhivistul nu trebuie să ofere serviciile pe care le crede el necesare, ci pe acelea de care are nevoie utilizatorul. Este obligat să identifice aceste dorinţe.
—nu se justifică să lucrezi pentru un utilizator zile întregi, fără plată; întocmirea gratuită a bibliografiilor pentru utilizatorii de bibliotecă este o prostie. Căutarea nu poate fi exhaustivă, utilizatorul știe mai bine ce caută — învaţă-l cum și lasă-l să caute singur.
—externalizarea e o formă de preţuire a profesioniștilor; a deveni specializat este o dovada a trecerii din amatorism in profesionalism.
—e nevoie de reinventare; reajustarea serviciilor pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor
—adevărata problemă n o reprezintă cei care trec pragul, ci cei care nu o fac!
—de unde știm ce vor cei care nu ne trec pragul?
—o bibliotecă judeţeană deservește între 4 și 25% din populaţie.
—rolul unui proiect pilot nu este în principal acela de a „sparge” cu rezultate, ci de a strânge informaţii despre ce dificultăți ar putea apare la implementarea propriu-zisă a programului
— o instituţie se duce de râpă dacă tot managementul este compus din politicieni.
— orice exemplu poate fi un studiu de caz.
— există un standard internaţional privind raportarea indicilor de bibliotecă — de analizat pentru posibilitatea adaptării lui la Arhive.
— dacă BD a fost populată cu informaţii, este absurd ca ea să fie consultabilă doar la sediul Arhivei; formatul electronic se presupune că este scalabil și pus în comun (shared)
—informaţia de calitate nu e gratis; de asta marile BD periodice costă.
—cine e auxiliarul cui? Contabilul arhivistului sau invers? IT arhivistului sau invers?
— descrierea bibliografică/arhivistică) e cireașa de pe tort; tortul este căutarea full text
—am scanat; și? e pus undeva online? E textul prelucrat, indexat?
—statisticile și rapoartele sunt utilizabile ca bază pentru a atrage bani; sunt indicatorii activității de Arhive în Anuarul statistic?
—managementul predat studenţilor are rolul de a-i învăța ca, atunci când identifică o problemă să vină să propună și o soluţie; managerul de top nu are timp să găsească soluţii; el analizează soluţia propusă, pentru a o compara cu strategia generală.
– la sfarsitul zilei, care este satisfactia profesionala a angajatului institutional? Este multumit cu ce a facut? (si sunt absolut sigur ca directorii si subordonatii vor avea in ANR pozitii diametral opuse :))
Interesant! Mulţumesc pentru info.