prelucrare placute foto

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte un experiment de prelucrare arhivistică, fără pretenţia de a fi un model de urmat. Ne-am propus prin el să realizăm o prelucrare arhivistică ce poate ieşi în întâmpinarea tendinţelor de publicare online a instrumentelor de evidentă, o soluţie în care nevoia de control fizic şi intelectual asupra materialului documentar să fie satisfăcută prin intermediul tehnicii de calcul.

1. Premize de lucru

În cursul unor operaţiuni de evacuare a depozitelor de arhivă, la DJAN Braşov au fost identificate în depozite câteva cutii cu plăcuţe fotografice pe sticlă. Nu existau nici un fel de forme de evidenţă asupra lor şi de multe ori modul concret de păstrare nu era cel mai potrivit. Desigur, principala problemă rămânea însă aceea a lipsei posibilităţii de acces la informaţia fotografică existentă.

2. Dileme metodologice

Normele în vigoare în cadrul Arhivelor Naţionale referitoare la prelucrarea plăcilor fotografice pe sticlă au în vedere constituirea unor colecţii, în care plăcuţele să fie ordonate după formate şi inventariate după un model definit.

Faţă de aceste proceduri am avut însă o serie de reticenţe. În primul rând, este nefiresc să fie negat dreptul acestor materiale documentare de a se constitui ca un fond arhivistic. De fapt, în măsura în care aceste plăcuţe fotografice ar proveni de la un singur fotograf, ele chiar se constituie implicit într-un fond arhivistic şi nu într-o colecţie. Dincolo de diferenţierea semantică, există o serie de implicaţii tehnice. Astfel, în cazul în care am considera un ansamblu de plăcuţe fotografice, provenind din aceeaşi sursă, drept un fond, atunci nu s-ar mai putea aplica asupra acestora reorganizarea preconizată, pe formate, ci va trebui să se respecte eventuala organizare iniţială dată de creatorul de fond. În al doilea rând, am considerat de asemenea nefiresc să ne limităm în descrierea documentelor la datele cerute în inventarul standardizat, considerând că, în funcţie de situaţia concretă, ar trebui să furnizez mai multe detalii, care să ajute la regăsirea mai precisă a informaţiei cerute de petent. În fine, am considerat firesc ca, în măsura în care fotografiile-martor executate după plăci sunt în format digital, descrierea şi organizarea metadatelor să fie realizată în logica sistemului digital.

3. Analiză de caz

Plăcuţele se aflau depozitate în cutii metalice, complet improprii şi erau fie grupate laolaltă, fie puse în plicuri de hârtie cerată. Singurele elemente de identificare a provenienţei ar fi putut fi cutiile metalice similare. Plăcuţele, de diferite formate, nu prezentau nici un element de cotă, iar la o privire sumară, succesiunea lor nu indica o logică de grupare. Existau două posibilităţi:

1). imaginile să nu aibă efectiv nici o legătura între ele şi să fi fost grupate în cutii de către o persoană, în simplul scop de păstrare; în această situaţie, documentele s-ar fi pretat la o regrupare pe formate şi la includerea lor într-o colecţie mai largă, de plăci fotografice.

2). imaginile să provină de la acelaşi creator, şi deşi nu exista o ordine vizibilă în organizarea lor, ele să aibă un element de organicitate. În acest caz, regruparea pe formate ar fi distrus această potenţială legătură între documente, ce ar putea fi de folos în datare, identificare creator etc.

Analizând cele două posibilităţi, am considerat că prima variantă, cea care ar respecta şi normativul în vigoare, ar putea deteriora iremediabil potenţiala legătură între piese, neaducând în plus decât o ordine de „bibliotecă”, şi anume gruparea pe formate. În schimb, cea de-a doua soluţie ar permite păstrarea unei potenţiale provenienţe, şi nu ar dăuna păstrării, în ciuda faptului că ar presupune formate diferite. Din acest motiv, am decis păstrarea documentelor în poziţiile în care le-am regăsit, descrierea urmând să se facă serial, cotele curgând de la 1 la infinit, iar descrierea urma să fie realizată şi pe baza unor cuvinte-cheie, care ar putea ajuta o eventuală grupare tematică la nivel virtual. Această abordare ni s-a părut a fi conformă şi cu spiritul profesiei, acela de a fi un intermediar, o interfaţă între creatorul de documente şi utilizator, limitând însă pe cât posibil intervenţia arhivistului asupra materialului documentar.

Evident, am considerat superfluă fişarea clasică a documentului, optând de la bun început pentru o soluţie informatizată. De asemenea, am optat pentru realizarea fotografiei-martor prin scanare cu ajutorul unui adaptor de transparenţă, rezultând o reproducere digitală a plăcii fotografice pe sticlă. În acest moment al planificării, a trebuit luată în considerare opţiunea de software utilizabilă. Orientându-ne spre soluţii profesionale, am constat că recomandarea aplicaţiei Adobe Photoshop era codificarea metadatelor folosind standardul XMP (Extensible Metadata Platform). XMP este bazat pe XML — standard de codificare a instrumentelor arhivistice de regăsire înv ederea prezentării on-line. Unul din avantaje acestei opţiuni este acela că metadatele sunt asociate imaginii, astfel încât transferul imaginii implică şi transferul metadatelor proprii; în plus, metadatele astfel codificate, pot fi extrase şi exportate ca fişier XML, şi de aici posibilitatea unor conversii multiple în vederea utilizării sau prelucrării, în pagini web, baze de date etc. Astfel, în urma codificării în XMP a metadatelor, se asigura atât accesul la informaţie (prin realizarea unui inventar al documentelor), cât şi, în cazul solicitării unei copii din partea unui utilizator, transferul imaginii către acesta cu toate datele necesare înţelegerii contextului, structuri şi conţinutului documentului.

O notă aparte se cuvine făcută faţă de o altă practică profesională. Se consideră adesea că imaginea sau personajele din imagine trebuie identificate, pentru a realiza o descriere adecvată a documentului. În opinia noastră, această atitudine este uşor exagerată. De foarte multe ori, este practic imposibil să poţi identifica imaginile, personajele sau momentele imortalizate. Indiferent dacă putem accepta sau nu, trecutul este suficient de particular pentru a oferi suficient de multe cazuri particulare pe care un arhivist să nu le poată releva, oricât de doritor ar fi să se documenteze; pur şi simplu nu au fost cazuri publice sau fac parte dintr-un trecut mai ermetic decât am dori uneori să acceptăm. Din acest motiv, opinia noastră este că descrierea imaginilor ar trebui să rămână o opţiune deschisă intervenţiilor ulterioare. Este posibil chiar ca un utilizator, mai documentat, mai experimentat, mai implicat în cercetarea unei anumite teme, să poată realiza identificări mai precise şi descrieri mai exacte. După opinia noastră, acest lucru trebuie asumat şi chiar încurajat, o corectură din partea unui utilizator netrebuind să fie considerată ca un afront la adresa profesionalismului respectivului arhivist, ci pur şi simplu o recunoaştere a unei contribuţii la clarificarea unui trecut, repet, nu atât de clar şi limpede precum am dori să fie.

O altă problemă apărută a vizat soluţia de păstrare după prelucrare. Ideal ar fi fost un plic din hârtie specială, foarte fină, care nu ar fi afectat emulsia. În lipsa acestuia, o altă soluţie ar fi fost un plic care se putea deschide pe patru părţi, plicul clasic putând afecta emulsia fotografică, prin frecare la introducerea/scoaterea plăcii. Nici această soluţie nu era fezabilă, din motive de timp şi materiale. În aceste condiţii, folosind cămăşile pentru documente, din carton neacid, am confecţionat o „mapă” pentru fiecare plăcuţă în parte, având două clapete. Simplitatea execuţiei a adus însă riscul — asumat — ca plăcuţa să alunece din mijlocul de protecţie pe părţile laterale, însă o soluţie convenabilă pentru această problemă nu am găsit. Mai multe astfel de „mape” au fost grupate în plicuri şi păstrate în poziţie verticală — soluţie aleasă ca evitând la maxim riscul de spargere prin presare accidentală pe suprafaţa plăcilor de sticlă.

4. Procedură practică

Plăcuţele de sticlă au fost scoase una câte una din poziţia lor originală, a fost curăţată de praf şi scanată la o rezoluţie optică de 600 dpi, maximul permis de scannerul avut la dispoziţie. Ulterior, au fost introduse în mapele de protecţie amintite mai sus, pe care era înscris numărul de ordine — cota — format din 4 digiţi (0001, 0002 etc.). În cazul copiilor, acestea erau identificate printr-o literă mică (0008a, 0008b etc.). După realizarea a 4–6 scanări, plăcuţele erau introduse într-un plic mai mare, care avea inscripţionat intervalul de cote cuprins (0001–0006).

Ar fi de precizat şi faptul că, pe lângă plăcuţe, la un moment dat am constat şi existenţa unor clişee de film fotografic (în fapt, câte un cadru de film). Inutil de spus că am considerat că ar fi o greşeală profesională să fie scoase aceste clişee şi să le fi transformat într-o colecţie de filme foto. Ca urmare, cadrele de film fotografic au fost tratate exact la fel ca şi plăcuţele, făcându-se doar referire la suportul diferit.

După constituirea plicului pentru protecţia documentului, se proceda la realizarea descrierii imaginilor rezultate. Rezultatul primar era în puţine cazuri utilizabil, imaginea necesitând o prelucrare digitală minimală. Pe de altă parte, considerând imaginea obţinută drept una „master de arhivare”, am luat în calcul şi posibilitatea ca un eventual utilizator să obţină o copie după această imagine, iar capacitatea sa de prelucrare să fie superioară. De aceea, am optat pentru o intervenţie care să îmbunătăţească imaginea, dar să nu o afecteze permanent. Soluţia folosită a fost aceea de a aplica efecte de prelucrare asupra unui layer; cine va obţine o copie după respectiva imagine, va putea înlătura layer-ul şi prelucra imaginea. Pe de altă parte, scopul nostru era atins, imaginea îmbunătăţindu-se suficient pentru o identificare.

Metadatele oferite de Adobe Photoshop nu sunt, desigur, destinate imaginilor vechi de arhivă. De aceea, am fost nevoiţi să echivalăm o serie de câmpuri existente cu altele, potrivite necesităţilor noastre, urmând ca la prelucrarea inventarului să corectăm aceste echivalenţe. Astfel, în descriere, am folosit următoarele câmpuri:

Titlul imaginii (dedus, în majoritatea cazurilor)

Data fotografiei

Autorul imaginii

Descriere pe larg

Cuvinte cheie

Statut copyright

Condiţii de utilizare (dacă poate fi dat în cercetare şi în ce condiţii)

Autorul descrierii

Referinţă încrucişată (vezi şi foto..)

Polaritatea (negativ sau pozitiv)

Suport (tipul de suport şi dimensiunile acestuia)

Starea de conservare a suportului

Cota imaginii

Rezoluţia scanării

Data scanării

Observaţii

După copierea şi descrierea prin metodele prezentate a unei întregi cutii, am constat că soluţia aleasă a fost una optimă. Astfel, plăcuţe regăsite în diverse poziţii în cadrul cutiei au sugerat faptul că toate plăcile proveneau de la acelaşi creator. De asemenea, datarea cu relativă precizie (într-un interval de 5 ani) a uneia din fotografii, a ajutat la o relativă asociere şi a celorlalte imagini la perioada de timp respectivă, fapt confirmat ulterior.

După ce metadatele au fost extrase din fişierele digitale cu o aplicaţie specială de catalogare (WhereIsIt), existenţa cuvintelor cheie a permis gruparea laolaltă în funcţie de teme. Astfel, dacă un utilizator doreşte cercetarea „portretelor”, este suficient acest cuvânt cheie pentru a interoga şi regăsi toate cotele imaginilor ce conţin un portret; la fel pentru peisaje, clădiri etc., toate acestea fără a mai fi nevoie de a găsi criterii arbitrare de ordonare a materialului documentar original.

Din aplicaţia de catalogare menţionată, metadatele pot fi exportate în XML şi de aici importate în baze de date sau ca pagină html. În ambele cazuri, se înlocuiesc denumirile câmpurilor din engleză în română şi sunt reordonează după logica descrierii româneşti. În final, se poate genera un inventar care să fie printat sau postat pe Ib.

5. Concluzii

Experimentul realizat de noi în privinţa prelucrării materialului fotografic existent a dus, până în prezent, la obţinerea rezultatelor scontate. În momentul în care sala de studiu va putea beneficia de un terminal PC, sau atunci când acest inventar va putea fi postat pe Ib, vom putea aprecia mai exact rezultatul prelucrării arhivistice.

2 thoughts on “prelucrare placute foto

  1. in principiu, da. dar vreau sa evit sa imi dea astia jos blogu’ de cat de incarcat e. deci, imagini cu prudenta!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s