Despre sisteme informatice și documente. Sau date. Sau ce or mai fi ele (1) (updtd)

Îmi stă de mult pe cursor să scriu ceva despre sistemele informatice și abordările lor referitoare la informația electronică. De câteva luni, am participat la câteva schimburi interesante de experiențe, și în afara țării, și în cadrul unor proiecte de la noi, cu finanțări diverse. Experiența asta mi-a ridicat întrebări. Multe. Dar și o dorință de a exprima din nou faptul că perspectiva arhivistică este, de multe ori, altceva decât ceea ce se vehiculează a fi.
Azi așa vrea să scriu despre diferențe de terminologie, filosofie și sisteme.
Read More »

sms ca act oficial :)

Sa sporim miza. 🙂

Intreg articolul AICI. Partea relevanta:

,,…a spus Dragoş Pîsla­ru, ministrul muncii, într-un răspuns trans­mis prin SMS-uri unor întrebări ale ZF de clarificare privind categoriile de angajaţi de la stat care vor intra în evidenţa Revisal.”

Ministrul a raspuns in calitate oficiala, nu in calitate de persoana fizica. Acele raspunsuri angajeaza, intr-un fel sau altul, functia. Nu ar trebui sa aiba caracter oficial? Si daca da, nu ar trebui arhivat?

Pare o gluma, dar nu e. E OK, e modern asa cum s-a intamplat. Dar ajungem la cazul pecare mi l-a povestit cineva, din Canada, unde la cererea de autorizatie pentru constructie se raspunde printr-un… sms. Care, implicit, e act, face parte din arhiva institutiei, e raspuns oficial si trebuie arhivat.

In nici un caz nu sustina ca ar fi trebuit sa le dea o hartie (d,a stiu, noul proiect de lege a arhivelor cere ca actele electronice cu valoare permanenta sa fie printate… ma rog, cine a scris asta sa o aplice :). Spun doar ca 1. trebuie sa fim constienti de natura in schimbare a actelor si 2 – sa dezvoltam instrumentele necesare pentru a captura si arhiva actele, indiferent in ce forma sunt ele produse.

Invechitul Google…:) [actualizat]

De curand, au explodat spatiile de stiri cu  marea descoperire a unui vicepresedinte Google: O sa intram in perioada intunecata, pentru ca informatia digitala nu dureaza. Aici si aici.

Ei, pe buuuneeee? Ai descoperit tu asta??????

Surpinzator nu e ca Vint Cerf — persoana care altminteri a scris istorie la vremea lui –, a imprumutat, dupa 14 ani, titlul unei carti clasice in materie; nici macar ca stiristii, la nivelul de competenta cunoscut, dau asta ca pe o mare veste. Surpinzator mi se pare ca Google, care ani la rand s-a plasat in fruntea inovarii si a tehnologiilor de avangarda, vine cu “revelatii” despre care s-a scris in prostie, despre care au fost realizate proiecte, despre care arhivistii si bibliotecarii trambiteaza de ani de zile. Vorba unui americam, sunt si standarde ISO pe tema asta…

Sa fie oare Google depasit? Sau sa fi crezut ca pe ei nu ii atinge problema si ca tehnologia e totul? Ntzzzzz….Nu e bine, domnule Google, nu e bine.

PS: se pare ca ne-am grabit cu aprecierile… iata o reactia a Lucianei Duranti pe o lista de discutii despre subiect

Cerf was a keynote speaker and a very attentive attendee at the UNESCO Conference on Digital Preservation in Vancouver in 2012, where he listened to about 100 papers on digital preservation from all angles and viewpoints and participated in the discussion. He knows. He just wants to advance a specific idea Google is working on. He did not become Google Prophet for not being aware and sharp. Stay tuned for the next technological miracle aimed at solving all our issues.

Ne scuzati, de fapt Google o rezolva si pe asta. Sa vedem minunea…

scripta volant…:)

Am primit acum vreo luna o carte interesanta si clar provocatoare: Scrisul zboara — o intentionata inversare a expresiei vorbele zboara, scrisul ramane. Autorii, reputatii Charles Kecskemeti si Lajos Körmendi, isi propun sa atraga atentia asupra riscului ca, prin trecerea la digital, sa ramanem fara documente istorice…

Cartea este exceptional de bine scrisa, prima parte despre ceea ce este/au devenit in timp arhivele, a doua parte despre instrumentele pe care le au acum arhivistii pentru a administra/arhiva actele si documentele digitale.

Am discutat la Trieste despre carte, atat cu Charles Kecskemeti (caruia ii cunosteam opiniile, mai vechi, despre problema), cat si cu alti colegi. Chiar daca as fi de acord cu argumentatia din carte, asta nu schimba cu nimic pozitia mea, pe care am mai exprimat-o cred, si pe aici: toata istoria (arhivistica) a umanitatii e o cursa spre autodistrugere a scrie mai mult, dar cat mai ieftin si pentru a face informatia mai portabila si usor de regasit. Am plecat de la scrisul pe peretii pesterilor si am ajuns sa scriem pe… nimic (unde e scris ce scriu acum???). Si da, riscul de pierdere a informatiei pe termen lung e major si toti cei care lucreaza in domeniu stiu asta (asa se si explica cresterea exponentiala a proiectelor de realizare a sistemelor conforme OAIS in ultimii ani). DAR NIMANUI NU II PASA!!! Pentru ca singurul cuvant la ordinea zilei e IEFTIN. Or, daca celor care dau banii li se pare ca e mai ieftin sa faci totul electronic si fara hartii (si, pe termen scurt, poate ca asa e, dar si aici e de discutat), se vor implementa doar sisteme IT. Si va si sarcina arhivisticlor, la coada procesului, sa faca acele “documente” sa reziste in timp.

Deci, cartea merita citita si savurata intelectual. Mesajul ei, insa, o predica in desert, din punctul meu de vedere.

Cuprinsul – aici.