Patrimoniu cultural național
Patrimoniu documentar național
Patrimoniu arhivistic național
Primul este general in sfera muzeelor, al doilea este zona Bibliotecii Naționale (bibliotecilor, în genere), al treilea este specific Arhivelor Naționale (arhivelor, prin extensie).
Primul este cel mai larg, acoperă tot. Adică, muzeele pot avea cu egală îndreptățire obiecte, cărți, documente.
Al doilea este o nișă, limitând zona de protecție la informație (document pe suport). Cărți, documente – orice.
Al treilea este și mai îngust, delimitând din zona de patrimoniu documentar documentul de arhivă (actul), adică acel document produs și păstrate de o organizație/persoană în cursul activității. Dar, este evident că orice document este creat de cineva. Prin urmare, specificul nu este doar crearea, ci și acumularea; deci nu individualitate, ci colectivitate; nu exemplar de excepție, ci rezultate rutiniere ale proceselor rutiniere de lucru.
Specificul arhivelor și arhivisticii, așadar, îl reprezintă colectarea și ansamblurilor documentare produse și păstrate de organizații. Asta face ca accentul să nu cadă pe „documentul unic și irepetabil”, „excepțional”, ci pe ansamblul documentar rezultat dintr-o activitate excepțională a unui creator excepțional. Suplimentar, nișarea profesională este determinată nu de document (care poate fi comun și celorlalte două profesii culturale), ci de dualitatea cultural/administrativ. Înțelegerea modului de funcționare al creatorului și de acumulare a arhivei este specific și obligatoriu arhivisticii și arhivelor. La fel și respectul față de modul de organizare a arhivei dat de creator.
Bogdan's Archival Blog -- Blog de arhivist 