Povești cu date personale. Și de ce cred că nu ne vom face bine niciodată

1. Am fost la o conferință în Italia. Una din primele hârtii pe care a trebuit să le semnez a fost cea în care trebuia să optez dacă sunt sau nu de acord ca moaca mea să apară pe internet. Adică, dacă sunt de acord ca eu, în pozele de ansamblu făcute, să apar sau să fiu eliminat. Ce prostie!, ar spune un român. Poate, dar e prevăzut în reglementările privind datele personale… Care — culmea — sunt aceleași pe tot teritoriul UE. De câte ori suntem întrebați despre acest lucru în România?

2. Am fost la Predeal. Lângă Cabana 3 Brazi este un mic parc de joacă pentru copii, funparkpredeal (în engleză, că e firma internațională…). Se închiriau sănii. Ca să închiriezi o sanie, trebuie să lași buletinul.

— Doamna, cum să imi las actul de identitate la dvs., sunteți Poliția?

— Atunci vă fac o copie xerox.

– Dvs. sunteți operatori de date cu caracter personal? Nu vi se pare excesiv ca într-o dugheană să colectați copii după actele de identitate ale oamenilor? Parcă suntem în Africa, nu în UE…

– Da, suntem în Africa, vine răspunsul, că românii sunt hoți și ne-au furat săniile…

– Și dacă puneați 50 lei ca garanție pentru sanie, nu era legal și corect?

Mi se pare absolut revelator că ne indignăm că „hoții ăia de sus” ne fac de râs, dar nu avem nicio reacție când o individă al cărei nivel de împlinire profesională e limitat la a fi vânzătoare într-o cutie de plastic își permite să ne facă pe toți „hoți”. Și că ne adună actele de identitate… (apoi, ne mirăm cum neica-nimeni are strânse semnături cu CI și CNP pentru senat, deputați, referendumuri, inițiative legislative. De exemplu) și mi se pare absolut revelator că pârliții aia, care au oferit servicii la mii și mii de oameni până acum, nu au fost chestionați de nimeni despre practicile lor…

3. Firma Arctic. Reparație de frigider, cu actele de cumpărare pierdute. Copie scanată color de pe buletin, încărcată în sistem informatic!

— Sunteți operator de date? Aveți dreptul legal să stocați copiile buletinului?

— Vreți sau nu vreți garanția? Nu îmi dați, nu vă rezolv.

– Dar de ce aveți nevoie de buletin?

– Dacă sunteți samsar de frigidere defecte și le reparați pe spezele noastre?

– Și nu era legal și corect dacă dădeam o declarație propria răspundere?

Privirea senină și indignată îmi spunea că neam de neamul ei nu a auzit vreodată de datele personale. Că sunt singurul tâmpit care și-a pus întrebarea ce fac ăștia cu buletinul meu. Desigur, în definitiv, nu e problema ei, ci a firmei. Care se vrea reper regional de altfel… 

4, O școală. Nu contează. Una modernă și aliniată epocii. Oferă catalogul electronic. Uraa!!!! Intrăm în civilizație. Oare?? Hai să vedem. Infrastructura IT nu e a școlii, ci a unei firme. Părinții nu plătesc școlii, ci firmei. Deci, firma primește de la școală date personale ale elevilor (cum oare identifică elevii? Doar după nume, sau după CNP – întreb și eu…) note și alte alea și le monetizează. Deci Statul tranzacționează datele pentru ca firme private să scoată bani. Există oare protocol de transfer și prelucrare a datelor personale, exista consimțământ explicit, firma de IT este operator de date personale sau nu ne încurcăm în așa ceva? Apoi, cine încarcă datele pentru firmă? Ăăă, cred că profesorii (îh, deci angajații de la stat muncesc pentru a furniza datele unei firme private, care monetizează și munca lor? Hmmm….). Și logurile de activitate, și credențialele (poate și alea cu ceva identificatori unici, de tipul CNP, mai știi?) se păstrează — evident — de către firmă… care știe astfel cine face, când anume face, cum anume face un angajat de la stat… Modernitate, așa-i?

Ce să explici că se încalcă legea? Legea e greșită, clar, pentru că împiedică modernitatea. Problema învățământului e manualul de sport, nu transferul de date personale… 

 

Europa se agită cu GDPR. La noi nu va fi nimic. Nici aici, nici în alte zone. Suntem atât de ocupați cu abuzurile ,,ălora mari”, încât nu vedem abuzurile de lângă noi făcute de tot felul de micimani, dar de care depinzi într-un fel sau altul. Care sunt atât de rupți de realitate, că nici măcar nu știu că există vreo lege pe care au încălcat-o.

“Care lege? Nu mă privește pe mine… Eu FAC lucruri, nu mă încurc în rahaturi…”

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s