Arhiviști sau arhivari? Cum ne reformăm, mergând înapoi

Distincția arhivist-arhivar e un compromis lexical. Termenul de arhivar provine din germană, unde înseamnă… „arhivist”. În România Mare, s-au lovit așadar 2 termeni din 2 culturi diferite, cel francez (archiviste) și cel german (archivar). Nu știu exact evoluția și momentul deciziei, dar, cumva, arhivistul/archivar a devenit arhivar și atât. Poate pentru că „der archivar” era funcționarul de la primările săsești din Transilvania (cele cu arhivă publică propriu-zisă, serioasă și consolidată) și apoi s-a asimilat funcționarul de la creatori ca fiind arhivar. S-o fi suprapus cu faptul că în multe cazuri funcționarul de la creatori nu avea studii superioare, deși „der archivar” Franz Zimmermann avea studii chiar la Viena… Mă rog, subiect de studiu.

Dar altceva voiam să spun. Acest compromis lexical s-a suprapus multă vreme și pe o dorită compartimentare a profesiei, între arhivarul care se ocupă de partea activă și semi-activă a arhivei (câh!) și arhivistul care se ocupă de arhiva istorică (eeeee!…). Această situație s-a distilat oarecum odată cu standardele ocupaționale, când cei cu studii superioare de la creatori au devenit tot arhiviști. Asta însă nu a înlăturat un rest de gândire, care susține că arhiviștii „adevărați” sunt cei din Arhivele Naționale.

Mi-am reamintit de acest lucru în ultima vreme, ba citind proiectul de lege a Arhivelor, ba discutând cu alți colegi. „Arhiviștii adevărați” reglementează și nu prea ce se întâmplă înainte de preluarea arhivei permanente în arhivele istorice. Ne interesează și nu prea „documentele” cu termen de păstrare temporar. Registratura e o chestie exotică, clasarea (care, apropos, își schimbă după vreo 100 de ani sensul, prin decizie administrativă…) e treaba creatorului etc. Stau și mă întreb însă treaba cui ar trebui să fie. Să fie contabilul sau specialistul în resurse umane responsabil de implementarea unui mecanism de registratură într-o organizație? Să fie treaba celui cu studii medii, care are sarcina de a lega arhiva (da, cea care trebuia legată de la compartimente, de oameni care nu primesc niciodată instruire privitoare la constituirea dosarelor…)? „Arhiviștii adevarați” se ocupă doar de arhiva istorică (??!!), de documentele (sic!) „importante”. Se ocupă de lucruri care sparg negura timpului și nu de prostii temporare, pentru uz imediat (din nou, câh!). Pentru mulți, nu există nimc anormal că un arhivist din Arhivele Naționale nu știe să facă o arhivare corectă pentru hârtiile de serviciu, dar în schimb face ,,îndrumare” pe teren.  Arhiviștii de la OEPSA sunt luați superior de după umeri, ei „nu știu” cum se face nomenclatorul și inventarul, trebuie „să le spunem noi”. Poate unii vor spune că nu e așa, dar aș vrea să ii întreb în ce măsură consideră că arhiviștii din OEPSA și de la creatori sunt egalii profesionali ai arhiviștilor din ANR… (mă rog, să nu spun că unii ar putea fi chiar superiori, că pun paie pe foc…)

E foarte bine că există o viziune. Discutabil este în ce măsură această viziune și separare profesională este OK, actuală sau, eventaul, în tendință. Avem bafta (că nu a fost în nici un caz conștientă și fundamentată teoretic) să fi moștenit o tradiție arhivistică faină, fundamentată prin intuiția lui Sacerdoțeanu, care a luat un model bun, italian. Avem arhivă cu 3 etape, dar, peste toate, este O arhivă. Adică ceea ce australienii numesc acum continuumul documentar (mă rog, mare invenție mare…). Ei bine, unul din precepte este acela al unei profesii unice, de la nașterea documentului (actului) și până la soarta lui veșnică (unde e cazul…). La fel, și canadienii vin cu „gestionaire de l’information”, concept atotcuprinzător, care cuprinde orice specialist care administrează documente de arhivă.

În față evoluțiilor moderne, am senzația că noi avansăm renunțând la ceea ce aveam și acum e considerat la modă și prin alte zone, mai avansate, pentru a separa apele profesiei în „arhiviști culturali” și „arhiviști administrativi”, „arhiviști intelectuali adevărați” și „arhiviști ceva mai sus de arhivari”. Unii să nu se bage peste chestii de administrare curentă, alții să nu se bage peste istorie.

După părerea mea, este complet păgubos. Pentru mine, arhivistul complet este cel care, primind sarcina profesională, este capabil să înțeleagă fluxurile de lucru ale organizației și să identifice documentele/actele și să implementeze măsuri de captură (înregistrare), control (clasare, luare în evidență, evaluare, eliminare) și, atunci când e cazul, și descriere și accesibilizare a arhivei permanente. Principiile profesionale ar trebui să fie comune, cunoștințele ar trebui să fie comune, indiferent de momentul din existența arhivei, indiferent de suportul sau mijloacele de creare. Aa, că urmează specializări inerente, că se ajunge la arhivist de hârtie sau arhivist digital, e altceva. Dar nu cred că un arhivist „istoric” ar trebui să fie indiferent la procesele de management ale arhivelor curente, așa cum nu cred că un ,,arhivist de creator” ar trebui să ignore logica păstrării pe termen lung. Nu există altă profesie, în afara celei de arhivist, care să se ocupe de aceste aspecte. Și nu poți asigura memoria pe termen lung a organizației fără a înțelege ce e cu arhiva permanentă, cu nu poți înțelege structura fondului unui creator dacă nu înțelegi procesele administrative interne ale acestuia.

Și da, cred că indiferent de locul de muncă, ar trebui să ne legitimăm profesional și să ne identificăm ca arhiviști, ca profesioniști ai arhivelor. Chiar dacă unele semne ar indica faptul că direcția nu e asta…

Advertisements

2 thoughts on “Arhiviști sau arhivari? Cum ne reformăm, mergând înapoi

  1. Very interesting article, thank you!

    On linguistic side, in Russia two terms are used as well: “archivist” and “archivarius”. For many in the community it’s confusing; but inside government HR regulations one can find that the former are university graduates with scientific and managerial duties, while the latter are doing technical tasks requiring vocational education and training.

    With my best regards, – Natasha

    • Thanks for info. So, it seems the mistery is solved, it might have been the Russian influence, in ’50s, that settled the distinctions. Too much coincidence :)))

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s