Cine reglementează circuitul actelor în România?

Una din știrile zilei, despre cum funcționa MCSI într-o perioadă a sa de glorie, AICI. (Vorba bancului, pe vremea aia eram și eu tânăr… Pe atunci, astea erau doar zvonuri, de unde rezultă că istoria orală nu trebuie neglijată… Și uneori, erau realități, ca atunci când am aflat că interlocutorul meu, reprezentant oficial  al MCSI pe arhivare electronică, posesor de BMW, de fapt era angajat al unei firme de arhivare electronică, plantat acolo strategic… Vremuri romantice…).

Dar să scuturăm nostalgiile.

La fel ca și în cazul Bechtel, și acum știrea abundă în informații despre acte ministeriale pierdute. Ai impresia ca acolo totul e o vraiște, că nu știe stânga ce face dreapta, că nici  cererile de concediu nu se găseau. O fi așa, n-o fi așa? N-am fost să văd. Dar îmi pare al naibii de familiar cu o altă perioadă (ne)fastă — începutul anilor ’50, când la fel, resturile documentare sunt infime și vădesc un analfabetism administrativ crunt, efect direct al haosului și incompetenței. Să ajungi să faci comparație între proletarii inculți ai acelor ani și politicienii României din anii ’20xx e tragic.

Dar și mai tragic mi se pare că nimeni, dar absolut nimeni, nu pare a fi deranjat de această stare de lucruri. Nimeni nu încearcă o reformă (măcar declarativ), astfel încât haosul documentar să înceteze, să fie control asupra „hârtiilor”, asupra informației oficiale a unui minister. Nu e primăria din vârful dealului, e vorba de guvernul României! Dacă nici aici nu găsim documente demne de monitorizat, atunci unde?

Legea arhivelor (proiect) nu schimbă mare lucru în acest domeniu, din păcate. Codul administrativ – ignoră superior problema. Și totuși, cine se ocupă de arhiva curentă a administrației la cel mai înalt nivel, de modul în care diverși neni și tanti ajunși în funcții publice creează, păstrează și folosesc documente? Și uneori pleacă cu hârtiile sau le ascund sau… pur si simplu nu lasă urme a ceea ce au făcut?

Ce democrație? Ce responsabilitate în fața cetățenilor? Ev mediu! Guvernare în munți și în păduri…

Arhiviști sau arhivari? Cum ne reformăm, mergând înapoi

Distincția arhivist-arhivar e un compromis lexical. Termenul de arhivar provine din germană, unde înseamnă… „arhivist”. În România Mare, s-au lovit așadar 2 termeni din 2 culturi diferite, cel francez (archiviste) și cel german (archivar). Nu știu exact evoluția și momentul deciziei, dar, cumva, arhivistul/archivar a devenit arhivar și atât. Poate pentru că „der archivar” era funcționarul de la primările săsești din Transilvania (cele cu arhivă publică propriu-zisă, serioasă și consolidată) și apoi s-a asimilat funcționarul de la creatori ca fiind arhivar. S-o fi suprapus cu faptul că în multe cazuri funcționarul de la creatori nu avea studii superioare, deși „der archivar” Franz Zimmermann avea studii chiar la Viena… Mă rog, subiect de studiu.