Sa vorbeasca ‘docomentele’ :)

Reactia lui Serban, AICI.

Iata ce concluzionam eu in articolul impricinat:

Materialul de față și-a propus să arate că, pe drumul unui document de la creare până la folosirea lui de către utilizator (academic sau non-academic), există o serie de faze; în fiecare dintre aceste faze, mai degrabă interese personale și competența/lipsa acesteia determină într-un mod dramatic calitatea informației. Și de calitatea informației depinde, în mare măsură, calitatea istoriei scrisă pe baza acesteia. Politica are o influență asupra documentelor așa cum influențează viață fiecăruia dintre noi. Însă, exceptând legiferarea regimului de păstrare și acces al arhivelor, nu intervine direct în crearea izvoarelor documentare.

Politica este implicată în crearea mediului social, al nivelului de pregătire al funcționarilor etc., dar nu dictează soluții și atitudini; legile o fac. Opțiunile individuale afectează mai mult calitatea informației istorice decât politica.

Arhiva nu este adevărul absolut; arhiva este o colecție de mărturii, în general instituționalizate, despre faptele istorice trecute. În mod normal, arhiva instituțională tinde să fie mai obiectivă, mai impersonală decât mărturiile individuale; regulile de consemnare a informațiilor în documente oficiale sunt oricum mai imparțiale decât regulile de scriere a memoriilor. “Adevărurile” din arhive nu se iau însă ca atare, ci împreună cu condimentul numit “critica izvoarelor”. Nimeni, exceptând neinițiații sau răuvoitorii, nu mai consideră arhiva ca o reflectare a Adevărului Absolut.

În fine, o ultimă remarcă: istorici de modă mai veche sau mai nouă sunt extrem de îngrijorați despre falsificarea istoriei trecute (mai ales a celei trecute recent). Nu văd prea des însă îngrijorări despre pregătirea istoriei viitoare: cât de pregătiți sunt funcționarii de azi, cum se păstrează arhivele, cum sunt prelucrate. Sau acestea sunt probleme pentru viitorii istorici?

 

Concluzie: alt raspuns nu am de dat. Am spus tot ce era de spus in articol…