Si introducerea filmului 🙂
Mă tem că subtitlul cărții mele, “Lasă originalul și ia-ți o copie bună”, i-ar putea ofensa pe unii istorici de artă sensibili.
Intenția mea este de a încerca să demonstrez că o copie… e valoroasă pentru că ne conduce spre original și, în acest fel, îi certifică valoarea. Și cred că această abordare se aplică nu numai în artă.
Problema conceptului de “originalitate” s-a discutat de-a lungul timpului, încă dinaintea perioadei când romanii vindeau copii ale obiectelor egiptene din argint.
Povestea mea preferată este cea despre Lorenzo de Medici care l-a instruit pe Michelangelo să sculpteze statuia lui Cupidon în manieră “all’antica”, pentru a fi vândută la un preț mai bun. Deci, preocuparea pentru originalitate, pentru conceptul de fals sau autentic, a existat în mintea strămoșilor noștri, mai mult decât în mintea noastră, astăzi.
Cuvântul “original” conține conotații pozitive. Autentic, adevărat, solid, durabil, având o valoare intrinsecă. Etimologia cuvântului este, de asemenea, interesantă. Rădăcina latină “orini” înseamnă “a răsări” sau “a se naște”. Și mi se pare foarte interesant că acest cuvânt se referă la “naștere”.
Aș duce ideea mai departe și aș face o paralelă între reproducerea din artă și reproducerea din cadrul rasei umane. La urma urmei, putem spune că și noi suntem doar reproduceri ale strămoșilor noștri. Analizând operele originale înseamnă că ne analizăm propriile origini, că explorăm temeliile civilizației noastre.
Umaniștii renascentiști au cercetat rădăcinile culturii occidentale, încurajând o mai amplă înțelegere a patrimoniului cultural. Această fascinație pentru originile culturii noastre este legată intrinsec de definiția fundamentală a conceptului de “originalitate”. Pornind de la originalitate, apare necesitatea autenticității, necesitatea confirmării culturale. Garantarea autenticității operelor poate deveni, așadar, de importanță fundamentală.
Bogdan's Archival Blog -- Blog de arhivist 
You must be logged in to post a comment.