Valoarea informatiei. Really?

De mult timp am asa un sentiment ca toata discutia asta despre cat de valoroase sunt arhivele si inforamtia – ah, informatia, cat e ea de valoroasa! – sunt niste vorbe in vant, spuse fie de arhivisti care vor sa se autopromoveze, fie de vanzatori care vor sa plaseze produse arhivistice pe piata. Si vorbesc nu doar de Romania aici. Lucrurile dupa mine arata asa: arhiva e numai atat de valoroasa cata nevoie are societatea de ea. Din perspectiva sociala, scrisorica lui Neacsu, cu primul text scris in limba romana, e mai putin valoroasa decat statul de plata pentru o vechime in munca. Il doare in papuci pe pensionarul care vrea sa mai ia un leut la pensie sa isi ia o cutie de lapte de hrisovul lui Stefan Maretu. Sigur ca, daca esti un pic citov la cap, iti dai seama de valoarea acelor hartii care iti dau identitate ca tara etc. Nu contest asta. Ceea ce spun ca totul pleaca de la Maslow: intai nevoiele de baza. SI daca nevoia de baza intr-o organizatie e sa faci profit, repede, repede, si ai alte griji, numai la arhiva nu te vei uita. Adica, simt eu ca e atitudinea pe piata, informatia nu e valoroasa decat atunci cand e nevoie de ea. Si ca in Arhive pastrezi valori POTENTIALE, si nu valori sigure, constante si permanente. E cam la fel cu invatamantul: sigur ca e important ce inveti in scoala si ca profii ai ar trebui platiti. Dar se poate si altfel…

La fel cu information governance si alte alea. Mama, ce trebuie voi, organizatii, sa va folositi valorile informationale pentru a fi mari si tari si etc. Informatia inseamna putere! O coacaza!  Informatia e marfa persiabila, am invatat in facultate. Adica e valoroasa daca ai nevoie de ea sau daca stii cum sa o folosesti. Daca esti un primar venit din zugrav, vei lua decizii fara nicio documentare si gata. Si ce daca? Te verifica cineva? Nu, pentru ca nici aia nu stiu ca existau informatii.  Totul tine de potentialitate, si nu de certitudine…

Bun, senzatiile astea avute sunt acum documentate. Un studiu haios care arata ca dupa tot discursul de promovare, agresiva, a tot ce tine de arhivistica si guvernarea inforamtiei, “nesimtiti” de beneficiari neglijeaza “comoara”. Sau, cum p.c. se zice in material, ,,inca mai au de muncit ca sa descatuseze potentialul arhivelor lor”. Dar daca vor sa ramana asa incatusati? 🙂

BYOD in alte parti

BYOD, care vine de la bring-your-own-device a fost o chetie care parea si inca mai pare revolutionara. Adica, nu ii cumperi tu un laptop angajatului, ci il inviti sa vina cu PC lui de acasa, cu care se simte bine. Sau cu sticul lui Etc.

Unii au inceput insa sa se prinda ca nu e chiar asa ok si s-ar putea ca asta sa aduca mai multe dezavantaje decat avantaje. Unul dintre ele e ca arhiva nu va mai fi la organizatie, ci la lucrator acasa sau unde vrea eu. Ca sa nu mai vorbesc de riscurile de securitate.

Desgur, dupa cum e de intuit, o politica non-BOYD ar creste doar aparent securitatea: angajatula vand aces la email, isi poate trimite foarte simplu datele acolo. Dar, desigur, dina cest motic, la munca li se dau conturi de serviciu, pe infrastructura IT a organizatiei, si nu merg pe gmail sau yahoo 🙂

Oricum, un articol aici.