O bătălie pierdută — protecția datelor personale

Am mai scris aici și prin reviste despre viață personală și despre protejarea ei de situațiile care mai de care mai banale în care datele astea se scurg fără să îți dai seama. Și eu chiar încerc să mă protejez: eu nu completez bilete de tombolă în care mi se cere CNP, eu mă iau de „sondorii” de opinie care mă sună la telefon să mă întrebe de nu știu ce, nu dau numerele de telefon ale nu știu-cui fără acordul titularului doar pentru ca mi le cere un om de bine, mă mândresc că am un număr cât mai mic de „prieteni” pe Facebook și că, în general, am atât de puține date acolo. Nu mai vorbesc că nu mi-am sincronizat niciodată datele din agenda telefonica cu niciunul din serviciile de pe net. Și cred că este nevoie să ne protejăm nu doar împotriva specimenelor care îmi spun în față: „ce dacă te ascultăm bă, la telefon, ai ceva de ascuns?”, ci și de Țața Floarea de la 3, care vrea ea să fie la curent cu ultimul scaun al copilului…

Ei, bine, cred că lupta e pierdută… Cred că e inutil și fără rost. E ca și cum ți-ai face nevoile împotriva vântului, ca și cum ai încerca singur să oprești o mulțime de oameni… Și asta nu se poate…

Până în decembrie, consideram Facebook drept cel mai nerușinat și direct hoț de date personale din lume. Nici Google nu se comportă așa (pe față…), măcar acolo ai posibilitatea să sari peste numărul de telefon, de pilda, sa stergi istoricul de cautare etc. Ei bine, am aflat și eu de whatsapp… M-a luat cu fiori.. Odată logat, nu mai poți minți, nu te mai poți ascunde, nu mai poți să faci să nu vorbești cu cineva azi, ci numai mâine. Nu, totul e transparent, la ce ora ți-ai verificat ultima dată contul de wa, cine are instalat așa ceva, etc. Pozele pe care le trimiți sunt stocate într-un folder propriu, unde, desigur, aplicația are acces si cine stie ce face cu pozele alea… Trebuie sa recunosc: Facebook e mic copil… Astia îmi fură un drept fundamental: dreptul de a minți (chiar dacă nu sună foarte etic…), de a spune stop – azi nu am chef, dar poate maine o sa am; e ca și cum tot ce îți trece prin minte este vizibil… (despre o poveste pe facebook – aici)

Ideea e ca nu ai solutii. Sigur, poți să nu îl folosești; dar au grijă alții care au numărul tău să sincronizeze totul cu netul și astfel , fără voia ta, ești public. Dacă e vreun deștept care își ține toate datele tale în agendă și le sincronizează – iarăși, totul e public. Oricât te-ai protejat, mulțimea (aia din vorba lui Lăpușneanu) are grijă de tine. Dacă trăiești, au ei grijă să arate lumii că exiști și cât se bucură ei că tu, cel cu nr tel… cu data nașterii… cu adresa fizică… și de email… exiști și trăiești.

Tot la fel, în decembrie am testat la un prieten un Windows 8.1. Mișto, trebuie să recunosc. Fain de tot. Dincolo de toate controversele, merge bine, e haios, e integrat – eu cred că e o problemă de timp să se vândă bine, pentru că eu cred că e un succes. Dar și aici, aceeași problemă: identitate unică. Te loghezi cu contul de microsoft (hotmail, outlook whatever), și contul acesta te duce peste tot în sistem: pe skydrive, pe outlook, pe store. Dacă eu vreau să folosesc două conturi de skydrive și să abuzez de 14 GB în cloud – nu pot, pentru că sistemul mă loghează automat. Dacă eu vreau să îmi pun un singur folder să se sincronizeze în cloud – iar nu pot, pentru că ei decid că skydrive trebuie fie în C, în rădăcină, și nu unde ai vrea tu să fie (BTW: cine dracu’ își ține datele pe C?..). Dacă nu vrei să fii tu pe skydrive – poți, dar mailurile tale vor pleca de la alter ego-ul tău, nu de la tine. Autentificare unică, identitate unică. Și control unic…

Problemele colosale vor fi pe securitate informatică. Vor fi costuri tot mai mari să lucrezi offline, protejat; presiunea pe IT din partea userului („bă, eu vreau căutare google, nu mă încurc cu alte prostii”) va fi pentru servicii integrate, conectate, relaționate și sincronizate. NU vreau să fie în pielea celor care vor trebui să ofere servicii de securitate informatică. Ei nu se vor putea opune curentului general, al mulțimii (tot aia de mai sus). Așa cum nici arhiviștii nu se pot opune idioțeniilor „arhivistice” ale IT-știlor… Ar fi deci, în spirit românesc, o mângâiere – moare și capra lor: vor păți și ei cu utilizatorii ce păți, noi cu ei🙂

Deci, trăgând linia, pentru mine e clar că IT internetic și privat se îndreaptă spre publicitate maximă și totală; că viața privată e o glumă, și oricât te-ai proteja tu, vor fi alți 100 care vor avea grijă, din ignoranță, să facă publice datele pe care le știu despre tine; că dacă vrei să fi la curent cu noutățile implicit, și alții vor știi acest lucru. Securitatea nici nu visa așa ceva🙂

Si atunci, la ce bun sa pierdem bani si timp cu legi si regulamente de protectie a datelor personale?… Vorba unuia, e la fel ca si cu pompierii: cu banii investiti zeci de ani pentru protectie antiincendiu, ti-ai putea reface de 3 ori orice paguba facuta de vreun eventual incendiu…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s