Pentru cine citeste documentele “politice” lansate ba de UE, ba de CIA, ba de diferite institutii arhivistice sau asociatii profesionale, vezi un cuvant “rezonator” (da, buzz-word:)) pretutindeni: memorie! Arhivele si memoria, Memoria statului etc. EIstoria a disparut din peisaj, dar memoria, MEMORIA (nevolatila, se intelege) a intrat in scena…
Am realizat lucrul asta citind recent excelenta cartea a lui Jean Sevillia, despre corectitudinea istorica. Corectitune la mishto desigur, luand in balon noile mituri corecte politic prin care europenii, si francezii in special, isi dau singur suturi in gura, incercand sa se simta vinovati pentru un trecut de care nu ar trebui sa se simta vinovati… Dar scrie Sevillia asa:
,,Odata ce incepem sa scormonim trecutul, raul nu e intotdeauna acolo unde se spune ca ar fi iar binele nu este intotdeauna acolo unde credem. Rolul istoricului este acela de a pune faptele in perspectiva, fara a se lasa oprit de liniile de demarcatie stabilite dinainte. Aceasta este diferenta dintre istorie si memorie. Istoria gandeste, explica, analizeaza. Memoria se bazeaza pe reminescente si sentimente, cu tot ce au ele subiectiv: omisiunile, voluntare sau involuntare, nu redau realitatea in toate fatetele ei. PIetatea filiala e totusi legitima. Toate aceste memorii au dreptul la expresie… Fiecare in locul ce i se cuvine, istoria si memoria isi au propria valoare. Dar nu trebuie sa le confundam: ,,Memoria divizeaza, istoria unifica”, remarca Pierre Nora. Misiunea istorie? Misiunea memoriei? Sa aduca la cunostinta – rolul istoriei. Sa aminteasca – rolul memoriei.”
Eeee…., de data asta eu sunt pentru istorie. Iar accentul pus pe memorie nu mi se pare relevant pentru arhive, oricat de inainte ar fi capetele care o spun….
Bogdan's Archival Blog -- Blog de arhivist 
Mie nu-mi plac categorizarile de felul acesta: memoria e rea, istoria e buna, dar deh, aşa lucreaza mintea umană.
Eu zic ca nu se exclud ci mai degraba se completeaza. In epoca mondializării istoria se afla in criza de identitate, in timp ce memoriile triumfă in mediul virtual… 🙂
Asa pare. Criza istoriei as pune-o insa pe seama promovarii subiectivismelor si institurii relativismului fata de orice…
Bine zis.
Da’ mai zic si eu una si ma duc…
Nici istoria care s-a scris in spatiul romanesc nu mai e fata mare caci pana pe la 1938 s-a scris la greu o istorie romantica a personalitatilor eroice care s-a stins odata cu Iorga!?, iar din 1938 pana 1989 am avut cu mici exceptii o istorie influentata politic de dictaturi (Carol II, Antonescu, Dej, Ceausescu) si deci partinitoare si subiectiva (subiectivismul asta apare in orice perioada istorica).
Din 1990 avem o istorie a deconstructiei miturilor (nationale) sau a mentalitatilor dupa modelul scolii Analelor (L. Boia, I. Parvulescu, C. Ghitulescu etc.) si post-modernismul “subiectivismelor si relativitatii” (bloguri si blogulete, memorii, jurnale si jurnalute online sau editate). Cine stie in viitor ce rol vor avea acestea din urma in intelegerea si scrierea Istoriei? Ramane de vazut 🙂