Pentru cine citeste documentele “politice” lansate ba de UE, ba de CIA, ba de diferite institutii arhivistice sau asociatii profesionale, vezi un cuvant “rezonator” (da, buzz-word:)) pretutindeni: memorie! Arhivele si memoria, Memoria statului etc. EIstoria a disparut din peisaj, dar memoria, MEMORIA (nevolatila, se intelege) a intrat in scena…
Am realizat lucrul asta citind recent excelenta cartea a lui Jean Sevillia, despre corectitudinea istorica. Corectitune la mishto desigur, luand in balon noile mituri corecte politic prin care europenii, si francezii in special, isi dau singur suturi in gura, incercand sa se simta vinovati pentru un trecut de care nu ar trebui sa se simta vinovati… Dar scrie Sevillia asa:
,,Odata ce incepem sa scormonim trecutul, raul nu e intotdeauna acolo unde se spune ca ar fi iar binele nu este intotdeauna acolo unde credem. Rolul istoricului este acela de a pune faptele in perspectiva, fara a se lasa oprit de liniile de demarcatie stabilite dinainte. Aceasta este diferenta dintre istorie si memorie. Istoria gandeste, explica, analizeaza. Memoria se bazeaza pe reminescente si sentimente, cu tot ce au ele subiectiv: omisiunile, voluntare sau involuntare, nu redau realitatea in toate fatetele ei. PIetatea filiala e totusi legitima. Toate aceste memorii au dreptul la expresie… Fiecare in locul ce i se cuvine, istoria si memoria isi au propria valoare. Dar nu trebuie sa le confundam: ,,Memoria divizeaza, istoria unifica”, remarca Pierre Nora. Misiunea istorie? Misiunea memoriei? Sa aduca la cunostinta – rolul istoriei. Sa aminteasca – rolul memoriei.”
Eeee…., de data asta eu sunt pentru istorie. Iar accentul pus pe memorie nu mi se pare relevant pentru arhive, oricat de inainte ar fi capetele care o spun….