Arhivăm sau clasăm?

Veni vorba, intr-un material recent, despre arhivare si clasare. Si se spune cu indarjire in materialul ala ca ,,documentele se arhiveaza in dosare”.

Asa sa fie? Ca eu zic ca nu…

Am vorbit despre arhivare aici. Arhivarea resupune ca unitatea arhivistica sa treaca in pasiv, si sa capete o pozitie relative definitiva in ansamblul fondului arhivisitc. A pune un document intr-un dosar nu poate fi arhivare, pentru ca a – e document, nu e dosar;  b – e activ, nu e pasiv c – dosarul ala nu e finalizat, deci totul e fluid in el.

Prin opozitie, clasarea e opereatiunea prin care trimiti documentul intr=o clasa de documente, adica il pui dupa nomenclator intr-o gramada din care vei genera dosare. Adica exact ce se presupune ca face al’ de-a scris materialul ala…

Tragand linia: ar trebui sa mai consultam cate un dictionar din cand in cand, inainte de a genera documente oficiale…

Arhivele si memoria. Sau istoria?…

Pentru cine citeste documentele “politice” lansate ba de UE, ba de CIA, ba de diferite institutii arhivistice sau asociatii profesionale, vezi un cuvant “rezonator”  (da, buzz-word:)) pretutindeni: memorie! Arhivele si memoria, Memoria statului etc. EIstoria a disparut din peisaj, dar memoria, MEMORIA (nevolatila, se intelege) a intrat in scena…

Am realizat lucrul asta citind recent excelenta cartea a lui Jean Sevillia, despre corectitudinea istorica. Corectitune la mishto desigur, luand in balon noile mituri corecte politic prin care europenii, si francezii in special, isi dau singur suturi in gura, incercand sa se simta vinovati pentru un trecut de care nu ar trebui sa se simta vinovati… Dar scrie Sevillia asa:

 ,,Odata ce incepem sa scormonim trecutul, raul nu e intotdeauna acolo unde se spune ca ar fi iar binele nu este intotdeauna acolo unde credem. Rolul istoricului este acela de a pune faptele in perspectiva, fara a se lasa oprit de liniile de demarcatie stabilite dinainte.  Aceasta este diferenta dintre istorie si memorie. Istoria gandeste, explica, analizeaza. Memoria se bazeaza pe reminescente si sentimente, cu tot ce au ele subiectiv: omisiunile, voluntare sau  involuntare, nu redau realitatea in toate fatetele ei. PIetatea filiala e totusi legitima. Toate aceste memorii au dreptul la expresie… Fiecare in locul ce i se cuvine, istoria si memoria isi au propria valoare. Dar nu trebuie sa le confundam: ,,Memoria divizeaza, istoria unifica”, remarca Pierre Nora.   Misiunea istorie? Misiunea memoriei? Sa aduca la cunostinta – rolul istoriei. Sa aminteasca – rolul memoriei.”

Eeee…., de data asta eu sunt pentru istorie. Iar accentul pus pe memorie nu mi se pare relevant pentru arhive, oricat de inainte ar fi capetele care o spun….

L544 & L677

Recent am avut niste discutii, pline de uimire, din  partea ambelor parti, legate de L544 si L677, referitoare la Arhive. Pe de o parte, era o mirare ca de ce ar fi legile astea relevante pentru Arhive (in afara procesului normal-democratic-institutional bla-bla). Pe de cealalta parte, eu eram uimit ca exista uimirea asta. Asa ca m-am gandit sa punctez cateva ganduri.

L 544.

Legea accesului la informare (FOIA) – in original, ajunsa la noi ca legea liberului acces la informatiile de interes public (de remarat oricum limitarea ce se introduce prin insasi denumirea legii, sa nu creada prostu’ca are el drept de informare oriunde si oricand; as spune ca asta vadeste din start perspectiva ca  liberul acces e o exceptie… cand peste tot in luimea civilizata e invers. Dar ma rog..)

Implicatiile arhivistice sunt cel putin 2:

1. Nicio organizatie nu poate aplica legea asta daca nu are arhiva in ordine. La ce sa dai acces daca nu stii ce ai si unde e? Pentru ca legea nu spune ca se refera accesul doar la arhiva curenta!!!  Pe baza chestiei asteia, “englejii”, care “e” mai destepti decat noi, au introdus un capitol intreg de arhivistica in niste instructiuni de aplicare a legii; asta asa, sa ii forteze o data in plus pe creatori sa isi tina arhiva in ordine.

2. Daca un document a fost liber accesibil la creator, cum mama zmeilor sa ii mai aplic eu restrictii de acces dupa ce documentele au ajuns in Arhive? Da, anexa 6 e lovita rau de tot la ficat de legea asta…

L677.

E legea de protectie a datelor personale. O discutie mai adanca aici. Implicatii arhivistice:

1. Sunt niste drepturi in lege legate de anonimizarea datelor personale. Or, asta afecteaza clar documentul arhivistic. Ce parere au Arhivele despre problema?

2.Arhivele sunt cel mai mare detinator de date personale. Le dai sau nu in cercetare?  Pana la ce lmita? Cum pot arhivele sa aplice legea, cand logica juridica este evidenta la act (ca si la clasificate, de altfel), iar logica arhivistica este la grup (dusar si mai sus)?

3. Ce prevaleaza: dreptul la informare sau protectia individului? Ce parere au Arhivele si cum pun parerea asta in reglementari?

Implicandu-se in chestiunea astea, Arhivele dfac ce se lauda ca fac: se constituie intr-o institutie de sprijin a unei societati democratice.