Proiect european în România — învățăturile mele [OT]

După ce am fost la vreo două cursuri de manageri de proiect, am participat în câteva proiecte parțial și la unul de la proiectare până la evaluarea ofertelor (proiectul informatic al Arhivelor Naționale), mi-am conturat o imagine de ce merg lucrurile prost cu proiectele europene la noi. Desigur, e un punct de vedere.

1. Nu știm să ne definim nevoile. Altfel sus, nu știm ce vrem, de o manieră riguroasă, precisă profesională. Atunci când vrei să zugrăvești, te duci și îți alegi vopseaua, trafaletul, grătarul etc. Dacă ești pifan, nu ști ce să ceri și ce să iei; dacă ești profesionist, alegi acele scule de care ai nevoie (nu iei bandă de mascare subțire când ai nevoie de una groasă, nu iei trafalet de 25 cm ca să zugrăvești o muchie de 15 etc.) La proiecte de anvergură, analiza și specificarea tuturor detaliilor e infinit mai complicată, dar mecanismul e același: trebuie să știi cu precizie ce vrei. Și ca să știi și să nu ceri roci de pe Marte, trebuie să fii la curent cu ce se întâmplă în profesia ta, sau în domeniile suport (de pildă, să știi ce poți cere unui calculator să facă pentru profesia ta). Așa cum discutam și cu Gruianul pe aici pe undeva, nu poți să aștepți ca Cineva (cine?) să îți aducă obiectul pe care tu să îl înveți; trebuie să îți aduci tu obiectul respectiv, dar pentru asta trebuie să știi ce nevoi ai și ce există pe piață, care sunt tendințele și experiențele altora în domeniul tău. Or, după mine, în foarte multe cazuri, la noi în România asta lipsește.

Ce e de făcut? De obicei, se apelează la firme care să îți scrie proiectul. Aici lucrurile sunt haioase. Pe de o parte, și dacă lucrezi cu firmele, tot va trebui să le spui ce vrei; altfel, ăia vor scrie ce li se pare lor haios, și tu vei beneficia de haioșenia lor… Pe de altă parte, ei îți fac un frumos Caiet de sarcini pe baza căruia tu, de această dată, va trebui să evaluezi ofertele. Deci, dacă nu te pricepi, degeaba ai un Caiet minunat, că tot o prostie ajungi să ai (vezi și pct. 3)

2. Legislație imbecilă. Brutal și direct spus, senzația mea este că legislația și „evaluatorii”  de proiecte de la Autoritatiie de management si alte structuri cu atributii pe linia administrarii fondurilor europene nu au, de multe ori, habar despre ce e vorba; și ca să nu intre ei la apă pe chestiuni tehnice, de forma, inventează tot felul de lucruri de formă (zise norme și proceduri și alte forme de legi și regulamente) pe care să le verifice ei. Si care te omoară. Altfel spus, în loc să se specializeze ei pe domeniul tău, te obligă pe tine să te specializezi în hârtiilor lor imbecile și fără rost. Că dacă cel ce evaluează e lemn Tănase, dacă el nu are nici o competență în domeniul respectiv și este doar un funcționar de birou, el ce să verifice? Hârtiile, exact. Dacă ai depășit numărul de pagini, dacă ai lăsat alineat de 2 țanti in loc de 3, dacă ai adus nu știu ce și nu știu cum la dosar — este VITAL!!!. Dacă soluția e bună sau nu — cui îi pasă?… Cred că și Dumnezeu dacă ar veni, tot ar fi imperfect după legislația de la noi. Știu ca un rol important e jucat și de birocrația europeană (altă idioată!), dar faptul că noi nu reușim sub nici o formă să atingem un prag  respectabil de absorbție și din cauza hârtiilor demonstrează că suntem mai catolici decât Papa.

Ce nu înțeleg este de ce nu se responsabilizează direct conducătorii de instituții și instituțiile de aplicare a legii. Adică, da, frățioare, vrei să aduci piramidă la stână? Fă proiectul și apoi îți decontăm. A ieșit piramida în timpul dat și la parametrii inițiali? Și-a atins obiectivele și a satisfăcut nevoile enunțate în proiect? OK, ia banii. NU —  e treaba ta, scoate banul și plătește sau fă pușcărie că ai adus o firmă de 2 bani sau că ai făcut un lucru nesustenabil.

3. Ticăloșia ofertelor. Presupunem că unii ți-au făcut un Caiet de sarcini și un proiect beton, că ai trecut de toate capcanele imbecile ale legislației și ești la evaluare de oferte.

Prima problemă: ne întoarcem la punctul 1 — dacă nu ai oameni care să definească niște nevoie și niște probleme, de unde vei găsi oameni care să evalueze că o ofertă e mai bună decât altă? Păi, se poate spune, e un Caiet de sarcini, compari ce se cere cu ce se dă. Lucrurile nu sunt însă atât de simple.

Ofertanții vor face totul ca să te încurce. Dacă tu ceri 30 pagini, ei îți vor da 300, ca să ai ce citi, să obosești și să treci mai departe, fără să vezi fisuri. Dacă tu ai cerut albă, verde și înaltă, ei vor spune că nu e nici o problemă să fie albă, verde și înaltă — în final, tu, ca beneficiar, ești prost și nu știi că ceea ce ceri tu este irelevant, sugereaza ei , dar, de fapt, cel mai tare lucru — pentru care ei trebuie să câștige — e că e și cu coarne. Coarne pe care tu nu le-ai cerut și de care nu ai nevoie, dar ei, ofertanții, fac totul în așa fel încât să te convinga ca tu ai nevoie de coarne si nu trebuie sa remarci că, de fapt, e albă cu picățele, e verde spre albastru și e înaltă doar dacă îi aduci un scaun. Sigur, se poate spune că asta e afacerea: cine nu cască ochii, cască punga. Ideea e că o astfel de abordare este a capitalistului escroc, nu cea a afacerii  tip câștig-câștig. Și, declarând, din greșeală să zicem, un astfel de escroc câștigător, ce produs mai poți spera să ai, când e clar că ăla te va fura cu totul, daca va putea?

Mă întreb, mai ales după experiența de la Arhive, câte dosare penale pentru fals în declarații au fost deschise? Câte minciuni s-au exprimat în ofertele tehnice ale proiectelor europene, câte asumări grosolane de neadevăruri au făcut firmele și au rămas nepedepsite? Dacă instituțiile de urmărire penala s-ar ocupa cu ce trebuie, dacă s-ar condamna vreo câțiva directori de firme pentru asemenea falsuri, atunci sunt convins ca s-ar gândi de 2 ori înainte de a veni cu oferte halucinante…

(Am un prieten care a lucrat în businessul greu, greu de tot. Și îmi vorbea despre etica în afaceri, despre corectitudine și parteneriate pe termen lung, cum că politica „lovește și fugi” iți merge o dată, de două ori, apoi ți se duce vestea și ești scos de pe piață… Eu unul sunt atât de scârbit după evaluarea de la Arhive de unii care se consideră Mari și Unici și care sunt mici și găunoși și ticăloși, încât mi se apleacă de la ficat… Și mă fac să fug de ei ca de Dracu’, pentru că, atunci când îi vad atât de ticăloși, îmi dau seama că singurul lucru pe care îl pot căpăta de la ei este o mare Țeapă…)

Ei, elementele asta, din care am exclus înțelegerile oneroase, complicitățile ilegale, furtul/scurgerile de inteligență (Statul își școlește angajații, care cum au venit de la școală pleacă în Privat; la Stat rămân neșcoliții, iar la Privat – scolitii pe banii Statului sau de UE pentru Stat) sunt cauzele, după mine, pentru care suntem ultimii în Europa la obținerea banilor europeni.

Este, în definitiv, oglindirea lipsei de modernitate, de competențe și a înapoierii societății în ansamblul ei.

One thought on “Proiect european în România — învățăturile mele [OT]

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s