redundanta datelor – trecut si viitor

Cand au inceput oamenii sa scrie hartii oficiale, le-au scris si gata; hackerii timpului au inceput sa falsifice lucrurile: ba un cuvant, ba o cifra, acolo unde acestea contau. Una e sa ai 1 hectar (nu stiau ce e ala, dar ati prins ideea) si alta e sa ai 100 hectare. Solutia? Pai, sa pastram o copie (sau un exemplar, revin in PS la acest aspect) a ceea ce scriau. Adica, au creat prima redundanta a datelor: ele nu erau unice, ci se gaseau atat la emitent, cat si la destinatar. Astfel, arhiva emitentului a devenit o forma de verificare a autenticitatii unui inscris (document/act/informatie). In plus, prezenta avantajul ca era si un soi de copie de siguranta, daca pierdeai un exemplar, il gaseai in arhiva emitentului.

Veacurile au trecut si am ajuns la computere. Daca la micro, redundanta e ceva rau, si ,,normalizam” baze de date, ca sa nu fie redundante, la nivel de sistem datele nu s-au schimbat. Ori nu ar trebui sa se schimbe.  Desi lege zice altceva, nu vad de ce un simplu e-mail, fara semnatura electronica, fara nimic,  nu poate fi acceptat ca avand valoare probatorie, in masura in care este identic atat pe computerul emitentului, cat si pe cel al destinatarului (reamintesc, legea semnaturii electronice zice ca tb sa fie semnat electronic ca sa fie considerat inscris sub semnatura privata.) La fel, ideea ca un exemplar/copie a documentului tb sa existe atat la emintent, cat si la destinatar, este perfect valida, atat pentru autenticitatea intentiei autorului documentului/informatiei, cat si pentru securitatea datelor. De asta era sa fac atac de corason cand am vazut minunatul REVISAL, din care o organizatie stergea glorios datele angajatilor pe masura ce ei incetau raporturile de munca; teoretic, datele raman doar la Inspectia muncii, iar cel vizat habar nu are ce date ii sunt inscrise acolo, in registrul electronic. Dar poate revin cu REVISAL-ul, o alta minunatie cu care am senzatia ca o sa ne frigem destul de tare in viitor.

Una peste alta, vedem logica imbatabila a NARA care solicita expres ca, in cazul folosirii infrastructurii de nor informatic, creatorul de fond sa raspunda juridic de propria arhiva; altfel spus, retea-retea, dar eu, ca si creator de arhiva, port raspunderea asupra integritatii si autenticitatii continutului.

PS: ca multe alte cuvinte din minunata — si mult-prea-polisemantica — limba romana, se foloseste adesea cu acelasi sens termenul de copie (eventual copie martor) si cel de exemplar, pentru a defini martorul ce ramane la emitent dupa transmiterea unui act in exteriorul organizatiei. Termenii nu pot fi insa sinonimi: copia este o reproducere fidela a continutului si/sau reprezentarii grafice a unui document (originalul). Fiind reproducere, el nu poate fi semnat si validat (stampilat) independent, ci reproduce aceste elemnte de validare ale originalului. Exemplarul este  o ‘unitate făcând parte dintr-o serie de obiecte de același fel’; asadar, un act intocmit 10 exemplare, presupune ca fiecare exemplar este identic (semnat, stampilat etc.) cu primul, fiind un original multiplu, ceea ce nu exclude existenta unui element de identificare specific (exemplar nr..).

Dupa cum stim, practica birocratica din Romania foloseste ambele solutii; unii sustin ca practica exemplarului este gresita, mai ales pe motivul ca Arhivele din Romania folosesc sistemul copiei. In realitate, nu (stiu sa) scrie nicaieri care pe care. Desi termenii de copie si exemplar sunt folositi cu acelasi sens, repet.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s