semnatura electronica in Estonia

Am ramas dator, dupa Budapesta, cu problema semnaturii electronice in Estonia. Un material explicativ aici.  Daca am inteles eu bine, sistemul se bazeaza pe lipsa oricarui alias pentru semnatura si pe semnatura digitala, care sunt asociate in mod unic cu o persoana fizica, respectiv cu datele ei de stare civila. La semnarea unui document, se face verificare cu sistemul national, care verifica daca este intr-adevar semnatura celui care se presupune a fi semnatarul si valideaza semantura; rezultatul verificarii se pastraza ca metadata cu documentul semnat.

Tocmai am aflat ca modelul se vrea implementat si in Germania sau, cel putin, in Saxonia. Cu toate asta, colegul din Germania mi-a spus ca tot va reusi vreunul sa faca praf codul electronic al semnaturii si  e riscant sa te bazezi cu ea, ca valoare legala, pe termen lung; sau, mai simplu, e suficient sa compromita tehnic semnatura.

Ultima saptamana…

A fost la Bucuresti reuniunea Comitetului de standarde si bune practici al CIA. Din pacate, compendiumul nu s-a finalizat, disputele au fost destul de adanci.

Au scris despre Moreq 2010. Trebuia sa apara vineri, dar vad ca au amanat pana la inceputul saptamanii. deci, va aparea in iunie 🙂

Alte chestii:

– user eriched content = atunci cand iti fac utilizatorii treaba 🙂

– ,,faptul ca sunt atat de multe standarde de metadate arataca de fapt nu sunt standarde, ci instrumente”. Asa sa fie?!

– o abordare interesanta: in loc sa stabilesti ce e record/actul la captura/inregistrare, nemtii incearca sistemul de business process: adica, desenezi procesul, iar ‘hartiile’ care rezulta in urma desfasurarii procesulus unt actele care trebuie arhivate.

– o idee: un document e document doar daca e folosit ca document, altfel e artefact sau orice altceva. Asa sa fie?!